Buna ziua,dragi parinti!

M-am gandit sa impartasesc astazi cu dvs.o poveste despre iubire,despre zgomotul lumii de azi,despre toleranta,despre curajul si impacarea de a fi altfel,despre lumile noastre interioare,bogate si pretioase.

Cati dintre noi se gandesc cat de norocosi suntem sa avem un copil sanatos? Cati dintre noi intelegem eforturile unui parinte care nu are un copil la fel de norocos de a-l face sa se simta egal cu ceilalti?          

Cati dintre noi simt durerea acelor copii care sunt dati la o parte sau care primesc vorbe dureroase?

 

Va invit sa reflectati asupra acestei povesti,pentru ca este o lectie desppre felul in care cuvintele pot sa nasca lumi,dar pot sa si raneasca.

   “Ela era muta.Asa zicea toata lumea care o cunostea.Toti credeau ca este muta pentru ca din gura ei nu se auzise niciodata vreun sunet.Nici un cuvant nu-si luase zborul de pe buzele ei si nici o soapta cat de mica nu mangaiase auzul parintilor.

Doctorii care o vazusera dadusera neputinciosi din umeri.Ela era sanatoasa,dar,cu toate astea, nu vorbea.Nu vorbea si basta.Si nimeni nu stia de ce.

-De ce oare nu vorbeste? Intreba tata ganditor.Ne aude,ne intelege…

-O sa vorbeasca intr-o zi…Sunt sigura…Si mama il imbratiseaza pe tata.Otacere pufoasa ca vata se asaza peste oameni si lucruri.Cuvintele nespuse ale mamei isi amesteca nehotarate literele ca pe tabela de sosiri-plecari a garii centrale.Iar Ela le urmareste cum isi cauta forma potrivita pentru a iesi in lume.Cuvintele nehotarate,ca doamnele care nu stiu ce rochie sa-si puna cand ies din casa.Asteapta,asteapta ceva.Sunt neputincioase,timide,dar pline de speranta.Ela le vede cum sovaie asa cum vede si cuvintele razboinice ale baietilor care se cearta adesea pe strada.Vede vorbele lor ascutite cum se revarsa zgomotoase si nestapanite ca sucul acidulat dintr-o sticla agitata.Cuvinte,cuvinte,cuvinte.

Prea multe cuvinte.Se rostogolesc si alearga de colo-colo ca niste animale fara stapan.Se izbesc de asfaltul strazilor,de zidurile blocurilor,se scurg pe geamurile masinilor,topaie de-a valma prin magazine,uneori se musca unele pe altele si,intr-un final,mor istovite.Mor fara casa.Nimeni nu le mai iubeste,nimeni nu le mai asculta cu adevarat.Nimeni nu le mai cauta sensul.Nimeni nu le mai da adapost.Cuvintele,lungi sau scurte,usoare sau complicate,nu-si mai gasesc culcusul in mintea si sufletul nimanui.Pentru ca,desi toti ceilalti aud si vorbesc,sunt mai muti si mai surzi decat Ela.

Ela era muta.Dar era muta doar pe dinafara,pentru ca pe dinauntru vietuiau toate vorbele pe care nu le rostise vreodata.Le pastrase in ea ca intr-o sticluta vie.Pentru ca le iubea.Cu adevarat.Le aparase intotdeauna de zgomotul din ce in ce mai puternic al lumii,le protejase de moarte.

-Ce proasta e! isi dadeau coate fetele in curtea scolii.

-Oare ne aude? Intreba blonduta cu fundite roz.

Ela nu scoate o vorba.Deseneaza cu degetul un elefant pe nisip.E un elefant mic,cenusiu,cu o trompa lunga.De coada elefantului sta agatat un soricel,iar de soricel sta agatata o pisica.Pisica nu are decat o ureche.Cealalta si-a pierdut-o intr-o lupta pe acoperisul casei.E o pisica viteaza.Ela o cunoaste pe pisica asta.Uneori doarme si toarce pe inima ei.In loc de coada,pisica are un peste lunguiet si lucios.E un peste intelept si tacut care a fugit din mare.A fugit in lume.In lumea Elei.

-Sa stii ca pisicile nu se prea inteleg cu soarecii,ii arata cu un bat un baietel cu sapca rosie.

-Nu aude nimic.Las-o in pace! E surda ca o cartita.

-Cartita e oarba,nu surda.Si eu cred ca m-aude…

-Surda,oarba,muta,ce conteaza? Spuse nepasatoare blonduta.E handicapata.Asa mi-a spus mama.Handicapatii sunt prosti.Toti.

-Nu vezi ca pisica asta are un peste in loc de coada?se enerveaza blonduta.E o prostie.Asa ceva nici nu exista.Fata asta n-are pic de minte.Nu intelege.Si blonduta calca peste desenul Elei si il trage pe baietelul cu sapca de mana dupa ea.

-Staaaai! Striga baietelul.

-Sa mergem.Nu ne putem juca impreuna.Nu intelege nimic.Si nici n-aude.E si muta.Muta ca o cartita.

-Cartita nu este muta,e oarba…

De-acum elefantul nu mai are coada,iar soricelul a disparut sub urma unui pas greu.Pisica fara ureche si pestele lunguiet cad deja intr-un gol fara fund.O sa moara zdrobiti!

Dar Ela e linistita.Se ridica din groapa de nisip,se scutura pe maini si isi netezeste rochita.Zambeste.

Inauntrul ei,lucrurile stau cu totul altfel.Cuvintele pastrate cu grija,au salvat situatia.A fost de ajuns ca Ela sa strige “Ajutor!” si cuvintele din ea au intins o plasa de siguranta peste tot cerul dinauntru.Pisica si pestele au fost salvati.Ela a inchis ochii si a chemat avionul galben,cel cu care se plimba ea de atatea ori cand e vreme frumoasa,si i-a dus pe cei doi in savana.Acolo,elefantul si soricelul ii asteata la un ceai inmiresmat.Beau cu pofta,rad si spun povesti.Pentru ca asa se intampla cand folosesti cuvintele cu grija.Ele te slujesc si te asculta.Poti construi cu ele lumi si poti salva pisici si pesti si soareci.

-Mi-a fost frica,spune pisica.Si pestelui i-a fost.L-am simtit cum imi tremura pe spate.

-Noua nu,spuse elefantul si soricelul.Stiam ca o sa va salveze.

Ela inchide ochii si se muta inauntrul ei.E atat de bine.Rad si isi povestesc ultimele intamplari.Cum e la scoala,ce se mai intampla in padure,ce-I nou prin oras.Dar pestele din coada pisicii nu spune nimic.Tace.Dar aici,in lumea dinauntru,e in regula sa taci.Nimeni nu se supara.Nimeni nu te judeca.Nimeni nu spune despre tine ca esti handicapat.Ela stie ca pestele e intelept si il iubeste asa ````````````````````````````````````````````````````````````````````````````````````````cum e. Tacut.Si pisica il iubeste.

-Eu cred ca ma auzi.

Ela deschide ochii.E baietelul cu sapca rosie.S-a intors si cu batul si ii deseneaza pisicii aripi.

-Acum poate sa se duca unde vrea ea,spune el uitandu-se la desen.Si pestelui o sa-I pun o elice.Daca oboseste pisica,poate sa o ajute pestisorul.Ce zici? Ela se uita mirata.Tace.Toate cuvintele s-au pitit speriate.Nu stiu ce sa faca.

=Mie imi plac aripile astea,zice pisica incantata.Iar pestele zbarnaie de fericit ce este.E o idee buna,Ela.

Dar Ela nu spune nimic.Se gandeste si se uita mirata la baietel.

-Daca vrei pot sa-ti desenez si un tractoras.

Si baietelul deseneaza un tractoras in fata elefantului.

-O sa-I ajute sa ajunga mai repede la ei acasa.Poate sunt obositi dupa o zi de joaca.E bine asa?

Ela s-a asezat in genunchi langa baietel.Si cuvintele au devenit deodata curioase.Au navalit toate pe buzele fetitei si sunt gata,gata sa cada in lume.

Dar Ela nu le lasa sa plece.Nu inca.

-Ma cheama Ian.Vrei sa-ti mai desenez ceva?

Ela ia batul si deseneaza un soare mare care-si revarsa lumina peste prietenii ei.Si e cald si bine. Inauntru si afara.Zambeste.

-Ela.Ma cheama Ela.Cuvintele masurate cu grija canta ca niste clopotei.Sunt fericite.Libere.Curajoase.Au plecat in sfarsit in lume.Dar nu sunt pierdute,nu ratacesc,nu mor fara sens,ci se asaza bland si infloresc pe o ramurica din sufletul baietelului cu sapca rosie.”

                                                    (“Ela cea fara de cuvinte”-Victoria Patrascu)

Sa va fie de folos!

Cu drag,profesor consilier scolar,Rosca Lavinia                                                                                            photo2girls